Coș de cumpărături 0

Alegerea paletei

Un articol interesant despre alegerea unei palete de tenis de masa, scris de un antrenor chinez.

Sursa: Cheng Ke Yick-Alegerea unei palete de tenis de masa. Ghid pentru începători     

Lucrând cu echipamente de tenis de masa de mai bine de 20 de ani, am primit de multe ori întrebări de genul "Care paleta de tenis de masa e mai bună?" sau "Vreau o paleta de tenis de masa care să fie rapidă, să producă mult spin, dar să aibă și mult control". Cerințe greu de satisfăcut.
De obicei răspunsurile mele erau:
"Caut și eu același lucru și încă nu l-am găsit"
"Folosești priză shake-hand sau priză toc?"
"Ce stil de joc ai? Ofensiv sau defensiv."
"Care este bugetul de care dispui?"     

Sincer, alegerea unei palete de tenis de masa nu este ușoară pentru un începător. Prea multă diversitate creează confuzie și nu știi de unde să începi.

LEMNUL
Lemnele de tenis de masa sunt de obicei grupate în două categorii: lemn pur sau lemn cu materiale compozite. Ele variază, ca număr de straturi, începând cu un singur strat și ajungând până la 17 straturi. Teoretic, numărul de straturi, grosimea și greutatea lemnului sunt direct proporționale cu viteza și puterea lemnului și invers proporționale cu controlul lemnului. În același timp, puterea și viteza mai mare (obținute prin mai multe straturi și grosime mai mare) diminuează controlul, făcând traiectoria mingii mai scurtă.

Materialele folosite la lemnele fabricate doar din lemn sunt variate: Ayous, Kiri, Balsa, Limba, Koto, Juniper (ienupăr), Dark Cherry (cireș), Anlige, Rose, etc. pentru straturile interioare. Și Scandinavian Pine (pin scandinav), Linden, Koto, etc. pentru straturile exterioare. Materialele compozite sunt: carbon, fibră de sticlă, arilat-carbon, titan, etc. Fabricanții folosesc diferite combinații pentru a produce lemne având caracteristici diferite.

Lemnele de tenis de masa mai sunt de asemenea grupate în trei categorii, după rigiditate, viteză și control: defensive, allround și ofensive.
1) Defensive: rigiditate mică spre medie, potrivite pentru chop-uri.
2) Allround: rigiditate medie, pot fi folosite pentru topspin-uri de la distanță, preferate de majoritatea europenilor.
3) Ofensive: rigiditate mare, rapide, de obicei foarte dure, folosite pentru atacuri de lângă masă și jocuri rapide.

Cum să evaluezi rigiditatea unui lemn:
1) Lovește ușor lemnul cu degetul sau cu o minge. Cu cât sunetul este mai înalt, cu atât lemnul este mai rigid. Pe de altă parte, un sunet mai jos indică un control mai bun.
2) Făcând același lucru ca mai sus, încearcă să simți vibrația lemnului: o vibrație mai slabă este specifică unui lemn mai dur.
3) Cântărește lemnul-cu cât e mai greu, cu atât e mai dur și mai puternic.
4) Sweet spot: este zona optimă de lovire a mingii. Lemnele mai dure au un sweetspot mai mare. Puteți testa dimensiunea sweetspotului săltând mingea pe toată suprafața lemnului. Mingea va sări cel mai bine din zona sweetspot-ului.

Rigiditatea și flexibilitatea
De obicei, mingea sare mai repede din lemnele mai rigide. Lovitura este mai rapidă, dar lipsită de putere. Traiectoria este mai scurtă. Aceste lemne sunt bune pentru jocul de lângă masă și atacurile la a 3-a minge. Punctele sunt câștigate înainte că oponentul să aibă timp să se depărteze de masă. Aceste lemne sunt mereu mai groase, mai dure, mai grele și cu o densitate și un sweetspot mai mari. 

Un lemn flexibil ține mingea mai mult. Un jucător poate executa lovituri foarte puternice și lemnul ajută la producerea unei lovituri cu mult efect și cu traiectorie lungă. Astfel un lemn mai flexibil este mai potrivit pentru topspin-uri puternice. Deși viteza este mică la început, mingea accelerează rapid. Acest tip de lemne sunt de obicei mai subțiri, cu sweetspot mai mic.  

Lemnele din lemn pur și lemnele compozite  
Cel mai mare avantaj al lemnelor fabricate din lemn pur, este că au un simț foarte bun. Jucătorul poate sesiză repede o greșeală de tehnică sau o lovitură slabă și se poate corecta ușor.

Lemnele compozite, în special cele cu carbon, au o rigiditate crescută fără a mai fi nevoie de multe straturi. Aceste lemne pot fi subțiri și în același timp puternice. Fibrele de arilat-carbon sunt eficiente pentru reducerea vibrațiilor. Mai există de asemenea și alte materiale folosite, cum ar fi titan sau fibră de sticlă. Aceste lemne reprezintă practic diferite variații ale raportului dintre rigiditate și flexibilitate.

Alegerea lemnelor de tenis de masa pentru copii și jucătorii începători
Copiii ar trebui să joace cu lemne allround mai mici, mai ușoare și mai moi. Aceste lemne ajută la dezvoltarea simțului și controlului, astfel încât vor fi capabili să aplice putere mai mare în lovituri. Un lemn prea dur le va îngreuna evoluția ulterioară.
Definiția unui lemn bun:
1) Calitatea fabricației. Fără defecte vizibile. Acest lucru poate fi verificat vizual.
2) Lemnul este plat și neted când este așezat pe sticlă.
3) Firmă. Reputație bună și credibilitate. Atenție la falsuri.
4) Cel mai important aspect: jucătorul trebuie să își cunoască bine stilul de joc, punctele forțe și punctele slabe. Nu există lemnul perfect. Lemnul care se potrivește cel mai bine stilului tău de joc este cel mai bun.
5) Valoarea. Diferențele mari de preț între lemnele similare. Lemnele de import [din afară Chinei] nu sunt neapărat mai bune.

FEȚELE DE PALETA  
Fața paletei de tenis de masa este formată din topsheet și burete. Conform regulilor impuse de ITTF, doar topsheet-urile cu zimți în exterior pot fi folosite fără burete.

A. Topsheet-ul
1) Cu zimți în afară, transparent sau nu. Acest tip de față de tenis de masă, foarte rapidă, este arma folosită de generațiile de elită chineze de la Rong Guotuan până la Liu Guoliang (anii 1950 – 2000). Campionii Chinei au jucat cu acest tip de față. Modelul transparent este mai rapid, dar produce mai puțin spin.

2) Cu zimți la interior (fețe lise). Pot produce mult spin. Cu ajutorul acestui tip de față s-au inventat lovituri ca topspin-ul, care devine stilul de joc standard la nivel mondial. Există și aici 2 tipuri: nelipicioase și lipicioase.

Primul tip a fost inventat de japonezi, în anii 1950. În zilele noastre, fețele produse în Japonia și Germania sunt în mare parte de acest tip. Fețele acestea sunt ușoare și rapide. Majoritatea jucătorilor le folosesc pe ambele părți ale paletei în timp ce jucătorii chinezi le preferă pentru backhand.

Fețele lipicioase au fost create în China. Produc și mai mult spin decât cele nelipicioase și țin mingea mai mult. De obicei sunt mai groase și mai grele în comparație cu cele nelipicioase. Majoritatea jucătorilor chinezi de top folosesc acest tip de față pe forehand astfel încât să poată servi cu mult spin și să poată controla ușor jocul scurt.

3) Fețe cu zimți lungi. Au fost produse pentru prima data de chinezi, în anii 1960. Efectele ciudate generate de acest tip de față, l-au făcut pe magicianul Zhang Xieling, primul care le-a folosit, să învingă majoritatea jucătorilor de top din acea vreme. Această față poate inversa efectul dat de adversar.

4) Fețe cu zimți medii. Zimții au o lungime situată între fețele cu zimți scurți și cele cu zimți lungi. Odată ce un jucător a învățat să stăpânească bine acest tip de față, poate crea probleme mari adversarilor săi. Au un control mai bun decât fețele cu zimți lungi și de obicei sunt folosite de jucători care joacă cu 2 tipuri diferite de fețe.

5) Fețe anti-spin. După ce au fost create fețele cu zimți lungi, austriecii au inventat această față moale și lentă, care aproape că nu produce spin deloc. Asemănător fețelor cu zimți lungi, care inversează spinul, sunt utile pentru a rupe ritmul jocului și sunt folosite de obicei de jucători defensivi care execută multe chop-uri sau de jucătorii care joacă cu palete de tenis de masă combi.    

Atenție la grosimea topsheet-ului. Cu cât este mai gros, cu atât fața este mai lentă și produce mai mult spin. Un cauciuc mai subțire va fi mai rapid și va produce mai puțin spin. Lungimea zimților este de asemena importantă-zimții mai lungi de obicei produc mai puțin spin.

B. Buretele
Japonezii au început să pună burete în compoziția fețelor în anii 1950 și de atunci jocul de tenis de masă a evoluat într-un joc de viteză. Un burete bun este dens, rigid și aruncă mingea foarte repede. Porii sunt de obicei mici, dar uniformi.

Pentru a alege un burete bun, apăsați cu degetul pe el și luați ușor degetul pentru a simți elasticitatea. Există bureți moi, medii și tari. Pentru a vă da seama de tip, puteți citi specificațiile producătorului, dar există diferențe între cele produse în China și celelalte (japoneze sau europene). O duritate 39 în China, este echivalentul a 50-52 în Europa.

1) Buretele tare este ca un arc lung. Jucătorul trebuie să aibă forța necesară pentru a-l întinde la maxim, ca să poată trage cât mai departe. Când lovitura este puternică, buretele tare poate accelera viteza mingii și produce mult efect. Când lovitura este moale, mingile sunt scurte. Deci este bun pentru serve și jocul scurt. De aceea mulți jucători chinezi folosesc un burete tare pe forehand.

2) Pe de altă parte, un burete moale aruncă mingea mai repede. Jucătorul poate folosi puterea imprimata de adversar și poate jucă rapid de lângă masă, dar loviturile sunt mai lente și mai scurte.

Trebuie să fim atenți la grosimea buretelui. Ca o regulă, un burete mai gros produce viteză mai mare, dar are un control mai mic. Bureții foarte subțiri (<1.0mm) au un control mai bun și de obicei sunt folosiți în combinație cu un cauciuc cu zimți lungi sau medii. Jucătorii începători ar trebui să folosească bureți de grosime medie, pentru a avea un simț bun și a învață cum să imprime forță loviturilor.

C. Lipirea cu speed glue și tensorii
La mijlocul anilor 70, Klampar a descoperit accidental, că paleta lui poate produce mult mai mult spin și viteză, imediat după lipire (atunci se folosea lipici pe bază de solvenți organici). Astfel oamenii au aflat că lipiciul pe bază de solvenți (speed glue) poate îmbunătăți calitățile fețelor de paletă, producând lovituri mai puternice. Acest fapt a dus la moda speed-glue-ului, unde orice jucător, atât profesionist cât și amator, obișnuia să-și lipească fețele cu speed-glue înaintea fiecărui meci.

În August 2008, ITTF a interzis folosirea speed-glue-ului, deoarece compușii organici volatili din lipici sunt daunatoari sănătății. Astfel au fost creați tensorii-fețe care încearcă să reproducă efectele de speed-glue fără folosirea solvenților ilegali.

D. Potrivirea dintre lemn și fețe
Alegerea cauciucului, buretelui și lemnului potrivit este întotdeauna o problemă pentru jucătorii începători. Deși pare o problemă complicată, voi încerca pe cât posibil să o simplific. Jucătorii începători tind să cheltuie mulți bani și totuși să nu găsească o paletă potrivită jocului lor. Acest lucru nu e din cauza calității fețelor sau a lemnului ci din cauza combinației greșite.
Există câteva principii bune de urmat.
1) trebuie cunoscute specificațiile lemnului și feței
2) trebuie cunoscute combinațiile potrivite stilului propriu de joc.

Dacă îndeplinim condițiile de mai sus, putem analiza câteva combinații simple.
1) Lemn moale și fețe de paletă moi – o combinație cu care nu poți da greș. Efectul de catapultă al lemnului și controlul mai bun, pot compensa puterea mai mică și loviturile mai scurte ale fețelor moi.
2) Lemn moale și fețe de paletă tari – acceptabil. Sweet-spot-ul mic s-ar putea dovedi obositor la blocaje, sau la contre, dar avantajele vor fi loviturile lungi și spinul puternic.
3) Lemn tare și fețe de paleta moi – inacceptabil. Loviturile vor fi scurte, cu un control redus, în afara cazului în care jucătorul preferă fețele cu zimți, care sunt perfecte în acest caz.
4) Lemn tare și fețe de paletă tari – încă o combinație bună. Allround. Bună pt. orice lovitură.
5) Lemn tare și fețe cu zimți lungi, pe backhand – ar trebui să puteți profita la maxim de calitățile feței cu zimți.
Nu am intrat în detalii referitoare la lemnele și fețele de duritate medie, dar principiile rămân aceleași.

Câteva cuvinte de încheiere
Cu zeci de ani experiență în tenis de masă și mai ales în domeniul echipamentelor și paletelor de tenis de masă, am încercat să adun câteva sfaturi legate de acest subiect. Limitările de spațiu și abilitatea proprie de a mă exprima m-au forțat să scriu un arcticol simplu. Sper că am reușit totuși să ajut jucătorii începători să-și aleagă palete de tenis de masa cât mai potrivite stilului lor de joc.

Sursa: Cheng Ke Yick-Alegerea unei palete de tenis de masa. Ghid pentru începători

 

Creează-ți paleta de tenis de masă cu ajutorul TTMallDacă îți este greu să alegi din multitudinea de fețe și lemne de pe site și nu îți poți da seama care ar fi cea mai potrivită paleta pentru jocul tău, atunci Configurează-ți paleta de tenis de masa cu ajutorul TTMall!